Pe micuța insulă japoneză Utajima, tânărul Shinji își câștigă pâinea din pescuit, ca mai toți ceilalți locuitori, pentru a‑și întreține mama văduvă și fratele mai mic. Rutina bine-cunoscută cu ieșirile în larg pe barca bătrânului Jūkichi în zilele bune și activitățile în folosul comunității în cele cu furtună e schimbată brusc de sosirea tinerei Hatsue, culegătoare de perle ca majoritatea femeilor din zonă, de care Shinji se îndrăgostește la prima întâlnire. Deși ea îi împărtășește curând sentimentele, relația lor pare imposibilă, căci fata e fiica mezină a lui Terukichi Miyata, cel mai bogat om de pe insulă, și curtată de mai bine-educatul Yasuo Kawamoto.
În jurul lui Shinji se întindea nemărginirea Pacificului, însă tânărul nu visa la o viață aventuroasă pe mări. Pentru un pescar, oceanul însemna ceea ce însemna pământul pentru un agricultor. Era locul în care‑și câștiga traiul, dar nu un lan cu spice de orez sau orz, ci un câmp moale de un albastru palid, brăzdat de mișcarea neîncetată a valurilor albe.
Unul dintre primele romane ale lui Yukio Mishima, Tumultul valurilor surprinde un colț de lume tradițională japoneză, dar în care schimbarea, modernul, se pregătește să pătrundă, una din temele principale ale autorului. La prima vedere o poveste clasică de iubire interzisă, de multe ori ai impresia că autorul nu a ales această premisă decât pentru a avea ocazia de a ne introduce în satul de pescari și în viața lor simplă, în armonie cu oceanul ce îi înconjura din toate direcțiile. În ciuda dramei îndrăgostiților separați de tatăl fetei, autorul găsește loc de momente destinse sau chiar amuzante, căutând un echilibru între frământările tinerilor și înțelepciunea bazată pe experiența de viață a celor mai în vârstă. Imaginile sunt bogate și vii, făcându‑te să te simți parte din scenă, fără să devină excesiv de lungi și încărcate – de altfel cartea e prea scurtă pentru așa ceva. Talentul lui Mishima se simte și atunci când descrie senzațiile protagoniștilor, fiorul primei iubiri cu care nici unul nu știe prea bine ce să facă la început.
În lumina albă a zorilor, pietrele funerare aminteau de pânzele albe ale unor bărci, ancorate într‑un port prosper. Niște bărci care se odihnesc veșnic, fără ca vântul să le mai umfle vreodată pânzele și care, în somnul lor, au împietrit, cu ancorele atât de adânc înfipte în pământul întunecat, încât nu vor mai ieși de acolo niciodată.
Atașamentul lui Mishima față de tradiție e destul de evident în felul în care rezolvă dilema acestui cuplu; pe de altă parte modernitatea e o amenințare care‑și face prezența simțită prin cele două personaje negative – dacă pot fi ridicate la acest rang. Față de Shinji, muncitor și modest, Yasuo e mai educat și rafinat, dar de asemenea delăsător și convins de superioritatea lui; iar Chiyoko, fiica paznicului farului, în secret îndrăgostită de Shinji și care le dă în vileag relația sperând să‑i despartă, e de asemenea studentă la Tokyo, influențată de ideile noi de la oraș. În toată cartea se simte vag această nostalgie a trecutului, a unui timp în care tinerii își respectau părinții și tradiția, ducând mai departe felul lor de viață. Deși acțiunea nu are prea multe întorsături spectaculoase, cartea e o lectură plăcută prin atmosferă și pentru ocazia de a pătrunde într‑o lume îndepărtată care probabil a apus de mult. Eu unul m‑am imaginat chiar la primele capitole urcând drumul stâncos către templul șintoist Yashiro din vârful muntelui – și poate dacă voi ajunge vreodată în Japonia îmi voi rezerva un drum până acolo.
Post a Comment