24 July 2016

Ngũgĩ wa Thiong’o – Râul care ne desparte

in Bucharest, Romania
Ngũgĩ wa Thiong’o – Râul care ne desparte

În inima Africii oamenii și‑au dus de veacuri viața pe coamele gemene Kameno și Makuyu, îndeplinind cu sfințenie ritualurile zeului Murungu, luptând împreună împotriva triburilor vecine Maasai sau între ei când rivalitatea dintre ei creștea. Printre coame, prin Valea Vieții, ca o graniță care în același timp unește triburile, curge râul Honia unde se duc vitele la adăpat și pe malul căruia se desfășoară cele mai sacre ritualuri ale triburilor Kikuyu, circumciziile tinerilor care devin adulți. De câțiva ani însă o nouă putere și‑a făcut simțită prezența în zonă: în Siriana au sosit misionari creștini care au răspândit religia omului alb până pe coame. În Makuyu, cel mai înfocat susținător al lor este piosul Joshua, care sfidând tradiția interzice celor două fiice ale sale să fie circumcise, văzând în asta un obicei păgân. De cealaltă parte a râului, pe Kameno, bătrânii înțelepți, îngrijorați de influența noii religii, își pun speranțele de rezistență în Waiyaki, fiul vraciului Chege. În urma unei viziuni, acesta își trimite fiul la școala din Siriana pentru a învăța secretele omului alb și a le întoarce împotriva lui. Va reuși tânărul Waiyaki în această misiune dificilă de a reconcilia tradiția și modernul, de a împăca forțele potrivnice care amenință să sfâșie cele două coame?

Cu un stil înșelător de simplu și subtil, care se mulează bine cu personajele lui adolescente, autorul african ne poartă în mijlocul rezistenței împotriva colonialismului din centrul Africii. Romanul destul de scurt reușește să acopere o gamă largă de teme relevante atât pentru timpul și locul acțiunii cât și pentru restul lumii. Conflictul între tradițiile ancestrale și nou-venitul creștinism sunt doar o mică parte din acestea; în primul rând acest conflict se mulează pe rivalități mai vechi între cele două culmi, fiecare atribuindu‑și un rol privilegiat în mitul creației al lui Murungu. La asta se adaugă tensiunea dintre intransigență și toleranță, o luptă mult mai inegală, căci de partea toleranței se află prea puțini membrii ai tribului, în frunte cu Waiyaki, care vede în educație singurul mod de a scoate triburile din izolare, de a le da o voce cu care să‑și poată apăra interesele. În schimb majoritatea preferă învinuirile și stârnirea fricii pentru a ațâța o tabără împotriva celeilalte.

Datoria față de părinții ei stătea între ea și el. O religie a iubirii și iertării îi despărțea. Nu! Nu putea fi o religie a iubirii. Niciodată. Niciodată. Religia iubirii se afla în inimă. Cealaltă era religia lui Joshua, care contravenea spiritului ei și încălca iubirea. Dacă credința lui Joshua și a lui Livingstone ajungea să despartă, ei atunci, nu era bună. Dacă ajungea să stea între un tată și fiica lui astfel încât moartea acesteia să nu‑l miște, atunci era o religie inumană. Ea o voia pe cealaltă. Cealaltă, care‑i ținea pe oameni împreună, care unea. Glasul care spusese cândva, demult, Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi o alina și voia să îl audă iar și iar, în timp ce stătea lângă râul Honia și asculta clipocitul care imita bătăile tainice ale inimii ei.

Un rol crucial îl are de asemenea maturizarea, tranziția de la copilărie la statutul de adult în cadrul societății. Pentru triburile Kikuyu, această trecere a fost asigurată în mod tradițional de ritualul circumciziei, care s‑a întipărit atât de adânc în conștiința oamenilor, încât Muthoni și Nyambura, fiicele lui Joshua, se tem frecvent că nu pot deveni femei dacă li se interzice circumcizia, că nici un bărbat nu ar lua de soție o femeie necircumcisă. Acesta este la prima vedere principalul motiv de discordie între tabere, deși la ele se adaugă în fundal temerile că oamenii albi le vor fura pământurile și sărăci prin taxe. Dar mai profund, maturizarea reală se revelează drept capacitatea noii generații de a se crește în afara constrângerilor înaintașilor; aici cele două fiice ale lui Joshua se dovedesc mai curajoase decât protagonistul masculin. Amândouă se revoltă împotriva controlului aproape despotic al tatălui și încearcă să‑și urmeze propriul drum în viață, una din dragoste pentru tradiții, cealaltă pentru un bărbat. Waiyaki în schimb vrea cu orice preț să respecte viziunea tatălui său pentru triburi, care însă mi se pare că‑l duce pe un drum greșit, unde nu vede clar forțele potrivnice cu care se confruntă.

O religie care nu ținea deloc seamă de modul de viață al oamenilor, o religie care nu recunoștea crâmpeie de frumusețe și adevăruri în modul lor de viață era inutilă. Nu avea cum să fie satisfăcătoare. Nu era o experiență vie, un izvor de viață și vitalitate. Mutila sufletul omului, făcându‑l să se agațe cu fanatism de orice salvare promisă, căci altfel ar fi fost pierdut.

În ciuda cadrului african, de‑a lungul romanului ies la iveală motive europene – greu de spus dacă acestea sunt atât de universale că au apărut spontan în opera scriitorului sau sunt influențe ale educației lui britanice. Afecțiunea dintre Waiyaki și Nyambura se înscrie în tiparul Romeo și Julieta, un cuplu tragic despărțit de divergențe mult mai mari decât rivalitatea dintre două familii. În eforturile deșarte ale lui Waiyaki se întrevede blestemul Casandrei, imposibilitatea de a face oamenii să asculte, care i‑a chinuit din plin și pe strămoșii lui mitici, ale căror viziuni și avertismente despre sosirea omului alb au fost ignorate de restul tribului – până când a fost prea târziu. Romanul se încheie prea brusc, fără o concluzie evidentă, sau poate fără concluzia pe care o doream eu, ceea ce mi‑a lăsat un oarecare gust amar. M‑am gândit că poate traducătorul a uitat un capitol, dar poate asta a fost de la început intenția autorului, să abandoneze povestea în punctul din care nu mai e cale de întoarcere.

Nota mea: 4.0

Post a Comment